Calatoria mea în acest univers fascinant a pornit din timpul facultății, dar s-a conturat definitiv în urma întâlnirii cu dna Ruxandra Bulzan. Am conștientizat atunci cât de simplu poți să readuci pacea interioară sau cum poți în mai puțin de 3-4 pași să scoți din mental o frică sau dependență, care ani la rând îți poate modifica cursul vieții.
Hipnoza. Probabil ai auzit despre acest termen și sigur te-ai gândit la ce presupune, la ce ți se poate întâmpla în timpul unei transe, hai să descoperi răspunsurile.
Află tot ce trebuie să știi despre hipnoterapie ericksoniană și beneficiile acesteia.
Hipnoterapia este o regresie a conștientului în favoarea inconștientului. Tainele subconștientului au fost explorate de vechii indieni încă din antichitate, Herodot amintea că babilonienii îi aduceau pe bolnavi într-o stare specială pentru tratarea unor boli, folosind în acest scop sugestiile persuasive. Medicul englez John Elliotson a realizat primele intervenții chirurgicale în stare de transă hipnotică. În timpul celui de-al doilea război mondial, hipnoza a fost utilizată cu succes în tratamentul nevrozelor de război.
Hipnoza este o stare profundă de relaxare la nivel fizic, mental și emoțional. Este o stare asemănătoare somnului, fără a fi o stare de somn propriu-zisă pentru că tu ești conștient. Da, nu vei pierde controlul nici măcar o secundă. Oricine poate fi hipnotizat, atâta timp cât își dorește acest lucru. Nu poți fi hipnotizat împotriva voinței tale! De asemenea, dacă ești extrem de sceptic asupra efectului hipnozei sau ești speriat, rata de succes a hipnozei poate să scadă.
Terapia Ericksoniană este o formă de psihoterapie modernă de tip integrativ care folosește hipnoza ca metodă de accesare a inconștientului, locul în care se găsesc toate trăirile, amintirile, sentimentele fiecăruia. Este un proces natural de psihoterapie orientat spre prezent și viitor, folosind tehnici de hipnoză naturale dezvoltate de Dr. Milton H. Erickson. Hipnoza ericksoniană este permisivă și nondirectivă (hipnoza clasică este directivă) cu un caracter flexibil, subiectul având posibilitatea în stare de transă hipnotică să afle că dispune de resurse inconștiente pe care nu le folosește și care îi pot aduce transformarea.
Hipnoza clasica, traditionala foloseste un limbaj autoritar, folosind sugestii directe. Multi oameni, opun rezistenta la ordine. Hipnoza ericksoniana, foloseste sugestiile indirecte, carora iti este greu sa le opui rezistenta, pentru nu ti se cere nimic implicit. Ele sunt de multe ori deghizate in metafore si povesti. Un exemplu de sugestie indirecta este „si probabil, ochii tai vor deveni din ce in ce mai obositi in timp ce asculti aceasta poveste, si poate vor dori sa se inchida, pentru ca multe persoane pot, asa cum stii deja, pot experimenta o senzatie placuta, de confort atunci cand permit ochii lor sa se inchida, si sa se relaxeze profund”.
Prin definitie hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune. Este o tehnică puternică, sigura și respectuoasă, care explorează potențialul extraordinar al minții umane.
Hipnoza nu face decat sa ne deschisa usa catre prorpiul univers, ajutandu-ne sa ne regasim instrumentele necesare pentru a face fata unor situatii noi sau pentru a scapa de vechi obiceiuri. Este unealta perfecta pe care o putem folosi in dezvoltarea personala si in trasformarea de care avem nevoie aici si acum.
Încă un termen care îți pune semne de întrebare probabil și pe care l-ai mai auzit. Nimic de speriat, transa doar îți permite să renunți la hipercontrolul mentalului în favoarea mecanismelor cu care am venit echipați.
Și încă ceva. transa poate fi prezentă oricând și în orice moment din viața ta fără să conștientizezi. De câte ori nu ți s-a întâmplat să te concentrezi atât de tare asupra unul lucru și să pierzi noțiunea timpului, dar în schimb concentrarea ta să fie la cote maxime? Da, asta semnifică o transă.
Există multe definiții ale transei hipnotice. Una folositoare este: „o stare naturală de conștiență când mintea devine concentrată asupra interiorului”. Un exemplu concret este atunci când ești atât de cufundat în citit, încât pierzi noțiunea timpului sau nu îți auzi numele când ești strigat. Transa hipnotică este o stare naturală alterată de conștiință care poate fi asistată de un terapeut folosind un text de inducție. Poate apărea, de asemenea, când te concentreazi asupra emoțiilor tale sau asupra senzațiilor corpului în terapia prin regresie. Poate fi creată și când te concentreazi asupra câmpului tău de energie în timp ce experimenteazi Reiki sau în meditație.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta pentru ca in timpul transei sunt activate undele alfa, unde cerebrale care sunt specifice starii de veghe relaxate.
Când intri în starea de hipnoză, corpul tău va fi relaxat, însă vei fi perfect conștient și concentrat asupra sugestiilor primite. Această stare este asemănătoare stării de meditație. Terapeutul va folosi sugestiile stabilite cu tine folosind un ton al vocii calm.
Hipnoza reprezintă procedura în sine, iar transa hipnotică starea în care te afli în acest demers, o modificare de conștiință.
Pentru facilitarea transei hipnotice, psihoterapeutul incepe cu o inductie de relaxare urmata de transa in sine care este un text adaptat special in functie de personalitatea beneficiarului si de dificultatile cu care se confrunta, care ajuta la activarea resurselor inconstiente de atingere a obiectivelor propuse. Se lucreaza cu metafore terapeutice, pentru ca metaforele sunt uneltele care ajuta la construirea unor noi modalitati de gandire, in vindecarea, transformarea, schimbarea pe care dorim sa o obtinem. Schimbarea terapeutica este un proces activ care se deruleaza treptat, la cererea beneficiarului, in ritmul propriu. Cand procesul hipnotic ajunge la final, psihoterapeutul te ajuta sa iesi din transa.
Nu, vei deține controlul și poți decide să ieși oricând din transă și nu poți fi hipnotizat împotriva voinței tale si nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole.
Nu. Hipnotiza este un instrument prin care se rescrie un program mental, nu poți fi obligat să spui ceva anume sau să faci ceva ce nu îți dorești.
Spun hipnoterapie pentru că hipnoza în sine este o terapie, o metodă de vindecare.
În hipnoză, frecvența undelor cerebrale se schimbă din starea alpha de transă ușoară la circa 14-8 Hz, spre o stare theta mai profundă de 4 până la 7 Hz, iar apoi la cel mai profund nivel, numit starea delta, care poate coborî până la 0-6 Hz. Când niveluri mai joase de unde cerebrale apar, nivelul de activitate conștientă descrește. La un moment dat, poți chiar experimenta ațipirea și toată activitatea minții conștiente pare să se oprească. Pe măsură ce filtrarea critică a minții conștiente se reduce, mintea subconștientă acceptă informațiile. Așa că sugestiile date în transă vor merge probabil direct la subconștient, mai degrabă decât în starea de trezie. Sugestiile trebuie date în mod repetat și, pe cât posibil, în diferite forme; sugestii directe și indirecte, vizualizări, metafore și experimentarea de emoții și sentimente. Poate părea că sugestiile pozitive „se uzează” după câteva zile, dar asta doar pentru că filtrul de credințe încă acceptă doar informații negative și cântarul se apleacă din nou în spate. Din acest motiv, poți avea avea nevoie de mai mult de o ședință sau de ascultarea repetată a unei înregistrări de hipnoză cu aceste sugestii.
Acest instrument te ajută în procesul de dezvoltare personală:
Hipnoza are numeroarese beneficii și rezultatele diferă de la o persoană la alta. Este folosită de către psihologi în terapia traumelor, a fobiilor, a dependențelor, insomiilor, în tratarea tulburărilor obsesiv – compulsive, tulburări psihosomatice, tulburări alimentare, reducerea sau combaterea durerilor, stres posttraumatic și dezvoltare persoanlă. Acum știi și de ce ai putea apela la terapia prin hipnoză.
Toate sedintele de hipnoza sunt înregistrate și le vei primi după finalizarea terapiei ca să ai această siguranță și oricând poți reasculta înregistrarea pentru a te asigura ca ai primit sugestiile potrivite.
Poate părea că sugestiile pozitive „se uzează” după câteva zile, dar asta doar pentru că filtrul de credințe încă acceptă doar informații negative și cântarul se apleacă din nou în spate. Din acest motiv, vei avea nevoie de mai mult de o ședință sau de ascultarea repetată a înregistrării sesiunii de hipnoză cu aceste sugestii. Așa că fii fără grijă.
Pentru rezultate pe măsură încrederea si conectarea sunt esențiale, astfel că totul va începe printr-o discuție de cunoaștere și de acolo vom trasa mai departe pașii de urmat.
Consultația este o oportunitate de a descoperi așteptările tale cu privire la ședința cu mine, precum și istoricul starilor de disconfort fizic, mental sau sufletesc cu care te-ai confruntat pana in prezent.
Este o discuție liberă realizata telefonic/on-line sau face to face, în care vom descoperi împreună cu ce te confrunti sau ce te împiedică să atingi rezultatele pe care le dorești. Apoi vom decide, tot împreună, care sunt terapiile potrivite pentru a te ajuta să-ți găsești echilibrul.
Timpul diferă de la o persoană la alta, dar și în funcție de terapie. Unele persoane pot avea nevoie de ședințe mai îndelungate, în timp ce altele nu. Cu siguranta vei beneficia de tot timpul de care ai nevoie.
Toate terapiile se pot realiza atât de la distanță, cât și face to face. Tu alegi cum îți este mai confortabil.
Sună atât de frumos totul? Parcă prea frumos ca să fie adevărat? Hai să discutăm mai multe în cadrul unei consultații și să te convingi! Îmi spui ce te impiedica sa fii cea mai buna varianta a ta și împreună pornim pe drumul schimbării.