Terapii alternative

Profesionist certificat în terapii alternative. Descoperă-le pe toate mai jos și hai să vedem daca plecam impreuna la drum către varianta ta cea mai buna .

Cine sunt? De unde vin? De ce mi se întâmplă anumite lucruri? Acestea au fost și întrebările mele până am aflat cum să găsesc răspunsurile. Iar odată cu găsirea răspunsurilor, am pășit pe un nou drum, pe care știu cum să-l controlez pentru că m-am descoperit pe mine. Nu este ușor, dar în niciun caz imposibil.

 

Succesul unei terapii, oricare ar fi metoda adoptată, depinde de relația terapeutică născută între terapeut și client,  care trebuie să poată fi descrisă în termeni ca: respect, securitate, conexiune, răbdare și acceptare.

 

Solicită o consultație pentru a afla dacă sunt terapeutul de care ai nevoie. Hai să discutăm despre tine!

Terapii alternative pe care le practic

Reconnective Healing® (vindecare reconectivă)

Te reconectezi cu tine și esența ta. Fiecare dintre noi are o conexiune cu universul, însă nu știm cum s-o accesăm. Reconnective healing nu este o simplă terapie, este o vindecare energetică prin care îți accelerezi evoluția.

Hipnoterapie ericksoniană

Hipnoza nu face decat sa ne deschida usa catre propriul univers, ajutandu-ne sa ne regasim instrumentele necesare pentru a face fata unor situatii noi sau pentru a scapa de vechi obiceiuri. Este unealta perfecta pe care o putem folosi in dezvoltarea personala si in trasformarea de care avem nevoie aici si acum.

Terapia părților

De câte ori ți-ai spus nu? În noi se dă o luptă permanentă între responsabilitate și plăcere. Aflăm ce își dorește de fapt fiecare parte prin deslușirea conflictelor interioare. Depășești obstacole și obții ceea ce îți dorești de mult. 

Terapia prin regresie

Simți că ceva îți scapă sau că te ține pe loc? Atunci a venit momentul să descoperi ce se întâmplă cu tine. Hipnoza regresivă poate fi din viața curentă sau cea anterioară.

Terapia copilului interior

Copilul interior este prezent în absolut toate relațiile noastre. Să alegi să ignori dorințele neîmplinite ale copilului tău interior, precum și temerile sale, poate duce la relații conflictuale, nemulțumire, patologii psihiatrice cronice. 

Fosfenism

Descoperirea extraordinară a Doctorului Lefebure este că reunirea unui gând cu fosfena transformă energia luminoasă în energie mentală. Fosfenele provoacă deci dezvoltarea memoriei, inteligenței, atenției, creativității și intuiției.

Metoda Silva

Puterea stă în controlul minții și o poți stăpânii. Prin metoda Silva vei descoperi cum să alungi stresul din viața ta și să te concentrezi pe lucrurile bune, cum să-ți controlezi obiceiurile care nu-ți fac bine și cum să-ți antrenezi mintea pentru rezultate mult mai bune și rapide. 

Life Coaching

De ce ai nevoie in viata ta de un Life Coach? Pentru că te va ajuta să-ți atingi atât obiectivele personale, cât și cele profesionale. Dedicată atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice care doresc să ofere mai mult suport angajaților. 

Parcursul meu

0 +
ani de
experiență
0 +
clienți asistați
0 0+
ședințe
de terapie

Cum mă poți contacta

Hai să ne conectăm

× Întreabă-mă orice